„Mândrie și prejudecată”, de Jane Austen - Ana-Maria Muscă

   „Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, 
posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.”
(prejudecată a secolului al XIX-lea)

     

        Poate mândria să genereze prejudecăți?

       Disperarea după impresii bune a fost mereu o grijă a oamenilor. Educația înaltă, aspectul fizic, averea și, în special, caracterul sunt subiecte dezbătute încă de secole, iar în cazul cărții ,,Mândrie și prejudecată” de Jane Austen sunt criterrii de selecție a unui soț de valoare.

     Societatea secolului al XIX-lea, complet diferită de cea in care trăim, dezvăluie caracteristici extrem de intrigante și josnice in ceea ce privește modul de a gândi al ființei umane. Principii preconcepute (precum: scopul unei mame e să-și mărite fetele, iar plăcerile vietii sale erau bârfele și vizitele sau cererile in căsătorie refuzate inițial, dar acceptate după a doua încercare sub pretextul timidității femeilor) erau deseori întâlnite si reprezentau motive principale de discuție. Cu cât averea era mai mare, cu atât pretențiile creșteau.

      Spre deosebire de lumea de astăzi, în care femeile pot să hotărască pentru ele, într-o societate precum cea prezentată în acestă carte, soarta lor era hotarâtă de familie. Ele nu acționau fără consimțământul, în special, al tatălui care avea ultimul cuvânt. Educația lor minimă și modul de a gândi extrem de redus era probabil rezultatul unei responsabilități nu foarte mari ce se răsfrângea asupra lor. Revenind la subiectul căsătorie, se presupune că ele alegeau dacă se marită  cu cel ce le oferea primul mâna. Dar, de cele mai multe ori, întrebarea „Oare nu voi rămâne fată batrână dacă nu-l accept?” lua naștere în mintea lor și, astfel, se întemeiau căsatorii din obligație, fără iubire și pline de tritețe.

     Însă, în tiparele societății, se disting două personalități foarte apropiate, dar diferite,  care sunt ghidate orbește de încăpățânare și mândrie. Elizabeth Bennet sfidează toate regulile respectate de tinerele acelor timpuri. Refuză mâna domnului Collins, îi răspunde într-o manieră sarcastică și inteligentă domnului Darcy și respinge discriminările sociale. Dar, pe lângă îndrăzneala și puterea de caracter a domnișoarei Bennet, domnul Darcy este doar un nobil îngâmfat care-și ascunde timiditatea in spatele mândriei.

     Orgoliul ei si mândria lui sunt factorii ce-i atrag pe cei doi. Cu cât Lizzy se îndepărtează de ifosele și de caracterul complicat al lui Darcy, cu atât acesta se apropie de ea, provocat de nesupunerea și istețimea ei ce o făceau extrem de diferită de restul lumii. Și totuși, toate acele tentative de îndepărtare au făcut-o să realizeze că nu tot ce vede si aude este de fapt adevărul. Uneori trebuie să afli toate variantele unei povesti pentru a putea judeca pe cineva.

     Elizabeth joacă rolul detectivului ce trebuie să resolve cazul intitulat „Fitzwilliam Darcy”. Ea este un detectiv neexperimentat ce preferă să afle detalii despre cazul său din perspectiva altor persoane. Părerea sa proastă, întărită de varianta îndepărtată și neadevarată a unui oarecare ofițer leneș și profitor, a dus la preconcepții rușinoase la adresa inculpatului. Putem spune că ea a devenit cu adevărat un detectiv când, fără să anticipeze, însuși inculpatul i-a dezvăluit adevăratele sale fapte. Astfel, privind cu alți ochi, rezolvă cazul. Pare simplu, dar toată acea întorsătură de o sută optzeci de grade s-ar fi putut evita dacă orgoliul ei nu ar fi fost jignit de mândria lui.