Savatie Baștovoi – „Fuga spre câmpul cu ciori” - Găitan Nicolai

          Deși titlul nu îți transmite aproape mai nimic și nu te tentează în a citi această carte, subtilul pare să fie mult mai concret: „Amintiri dintr-o copilărie ateistă”. Totuşi, această fărâmă de informație şi faptul că autorul este un preot de mănăstire creează un contrast greu de imaginat. Cartea prezintă o poveste ușor de urmărit, în care însuși autorul își prezintă gândurile și viața într-un mod cu totul diferit de cel în care ne imaginăm că ar face-o un simplu călugăr.

     Am ales această carte deoarece am avut o mare curiozitate de a cunoaște și o altă parte din literatură și din viața celor care au ales să trăiască în mănăstire, inclusiv și motivul unei astfel de decizii. Firul acțiunii cuprinde o mulțime de idei și evenimente, care, cel puțin după părerea mea, sunt fundamentale călugărului crescut în perioada în care URSS-ul încă prospera pe toate planurile. Autorul s-a născut într-o familie nereligioasă, în care tatăl, propagandist al ateismului științific, neagă marturiile biblice cu mare convingere, privindu-le ca pe povești populare care au rezistat de-a lungul timpului și care au luat naștere din cauza lipsei educației. În mod nespectaculos, și copilul urmează calea tatălui, dar nu într-un mod așa de aspru -  acesta are să citească și să rețină pasaje întregi din Biblie și va simți o părere de rău când își amintește că respectivele evenimente nu s-au întâmplat la amploarea la care sunt prezentate sau nu au existat.

     Centrul acțiunii este reprezentat de oscilarea în gândire a adolescentului între ateism și creștinism, ambele părți fiind reprezentate în orizontul protagonistului de Nietzche - filozof german cu mari influențe în filosofiile liber-cugetătoare ale secolului al XX-lea, respectiv Biblia – coloana vertebrală a creștinismului. Încă din primele pagini, viața este disecată de o subiectivitate intenționat ușor naivă, analiză ce continuă cel puţin încă câteva capitole:

          „De mic voiam să ajung ceva mare. Mi se părea că cei mai mari oameni sunt soldaţii. L-am întrebat pe tata care este cel mai mare grad în armată şi el mi-a zis că mareşalul. Am hotărât să ma fac mareşal.[...] Pe urmă mi-am dat seama că mareșalii mor și că eu nu prea știam nimic despre mareșalii morți.[...]Mi s-a părut că pictorii sunt mai mari decât mareșalii, pentru că rămân mari și după moarte. Am hotărât să mă fac cel mai mare pictor. M-am pus pe treabă și m-am oprit abia după adolescență , când mi-am dat seama că pictorilor acelora nu le folosește la nimic faptul că lumea îi mai ține minte după moarte,că ei oricum sunt morți”. 

      În doar câteva rânduri, scopul exintenţei este redus aproape la zero, iar singurul mod prin care poate fi clasificat un om este drept cunoscut sau necunoscut după moarte. După ce realizează că nimic nu este veşnic, singurul lucru care merită trăit este dragostea, deoarece măcar este ceva frumos şi ceva demn de a fi de nepătruns de timp.

     
     Deşi cartea este scrisă de un adept al creştinismului, în aceasta se găsesc puţine referinţe religioase, iar religia şi mai ales viaţa de mănăstire sunt desconsiderate într-o oarecare măsură. Scrierea lui Savatie Baştovoi este una densă din punct de vedere al informaţiei şi al trăirilor bine transpuse, dar în acelaşi timp, privind credinţele omului pe parcursul întregii istorii şi numărul de ideologii semnificative, cartea aceasta este o picătură într-un ocean, dar poate fi considerată un punct ideal de plecare în profunzimile minţii. Diferenţa dintre o carte ca „Fuga spre câmpul spre câmpul cu ciori” şi altele este făcută de existenţa lucrurilor povestite şi profunzimea lor. Problema cărţilor din prezent nu este lipsa de conţinut, ci tema abordată de acestea. Niciuna nu te face să revii la ea, să te mai gândeşti o dată asupra ei, cu dorinţa de a înţelege în profunzime mesajul scriitorului şi de a şti mai multe.

     Privind construcţia psihicului uman prin ochii lui Nietzsche, vom observa că fundamentul moralitaţii este marcat de două tipare fundamentale: cel al moralităţii omului de turmă (a sclavului) şi cel al moralităţii supraomului (a stăpânului). Nietzsche regăseşte moralităţile omului de turmă şi în religii, Savatie Baştovoi punctându-le şi el sever în capitolul „Supraomul”(numit după una dintre lucrările lui Nietzsche) : „Da, toată era noastră e o epocă creştină, în care mila şi laşitatea sunt ridicate la rang de virtuţi. Eram sătul de feţele roşii şi uleioase ale preoţilor care te învaţă cum să trăieşti, cum să mori, cum să mori.[...]Aceştia conduceau acum lumea, au cucerit-o cu văicărelile lor linguşitoare, pentru că lumea întreagă nu e decât o cloacă de impotenţă.”

     Pentru mine, această carte, care este cu mult mai complexă decât am putut să o descriu, a reprezentat lărgirea orizontului meu de cunoaștere și o recomand oricui care este deschis unui astfel de subiect.

„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc.” - Malraux

P.S.: Cei care vor citi cartea vor înțelege și titlul :) .